Prima strategie de tineret a județului Prahova

December 21, 2019
Prahova va avea prima strategie de tineret județeană cu ajutorul asociației Ares’el! În perioada februarie 2019 – martie 2020, asociația Ares’el implementează proiectul „TinPrahova”, finanțat prin programul Uniunii Europene, Erasmus+, care se va finaliza prin lansarea primei strategii de tineret a județului Prahova.
Pe parcursul unui an. tinerii prahoveni și actorii implicați în domeniul tineretului, în special factorii de decizie responsabili de dezvoltarea politicilor locale și județene de tineret, vor colabora cu scopul demarării procedurilor necesare pentru elaborarea acesteia.

Proiectul „TinPrahova” sprijină și facilitează participarea societății civile și ONG-urilor în dezvoltarea de politici de tineret, participarea tinerilor la dialogul structurat și schimbul de bune practici la nivel județean între ONG-uri, instituții și autoritățle publice. Dar, cel mai important, prin acest proiect vom elabora Strategia de Tineret a Județului Prahova și vom contribui la dezvoltarea strategică a sectorului tineret prahovean.

Victor Cătălin Toma

Facilitator în cadrul proiectului

În cadrul proiectului sunt pregătite o serie de activități care vor contribui la dezvoltarea Strategiei de Tineret, dar și la consolidarea dialogului și relației dintre tinerii prahoveni, mediul ONG și autoritățile publice locale.

Astfel, începând cu luna noiembrie 2019 au avut loc o serie de 13 consultări cu tinerii din județ, atât în mediul urban, cât și rural: Ploiești, Vâlenii de Munte, Băicoi, Slănic, Mâneciu, Câmpeni, Podenii Noi, Boldești-Scăeni, Valea Călugărească, Mizil și Sinaia.

Rezultatele consultărilor vor fi folosite ulterior în cadrul seminarului Județean de Tineret, care va avea loc în luna ianuarie, când va fi elaborat primul draft al strategiei. Ultima etapă a proiectului va consta într-o dezbatere publică asupra strategiei, urmând ca în luna martie 2020 varianta finală a Strategiei de TIneret a Județului Prahova să fie depusă la Consiliul Județean Prahova pentru aprobare.

Prin proiectul TinPrahova, asociația Ares’el urmărește:

1. Identificarea problemelor și nevoilor actuale a tinerilor prahoveni ca punct de plecare pentru elaborarea Strategiei de Tineret a Județului Prahova prin implicarea a 390 de tineri la nivel județean în 13 consultări organizate pe parcursul a 6 luni în 10 localitați din județul Prahova și aplicarea unui chestionar unic la nivel județean pe un esantion de peste 2000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 13 și 30 de ani.

2. Consolidarea politicilor și mecanismelor județene de susținere a activitații de tineret și colaborare în domeniul tineretului prin abordarea strategică a minim 75% din problemele și nevoile tinerilor prahoveni în cadrul Strategiei de Tineret a Județului Prahova.

3. Creșterea gradului de încredere al autorităților publice în tineri și al tinerilor în procesul de luare al deciziilor prin facilitarea comunicării și colaborării între 470 tineri și 95 reprezentanți ai ONG-urilor, autorităților și instituțiilor publice pe durata proiectului.

Prahova nu are o strategie de tineret, iar politicile județene care vizează într-o formă sau alta tinerii sunt sumar formulate și nu sunt concentrate pe nevoile reale și concrete ale tinerilor. Nevoile si problemele acestora nu sunt cunoscute decât la nivel declarativ.Mai mult decât atât, la nivel instituțional, între tineri, ONG-uri, instituții și autorități publice există probleme de comunicare, iar colaborarea este caracterizată de lipsa de interes din partea autorităților.Participarea tinerilor la viața democratică reprezintă un pilon al dezvoltării sustenabile. Din experiențele proiectelor anterioare, am putut observa că tinerii din Prahova se confruntă cu lipsa de încredere, atât din partea autorităților, cât și din partea celorlalte grupe de vârstă, iar reprezentativitatea lor este contestată

Cristina Lunca

Președinte, Asociația Ares'el

Related Articles

Vin alegerile! Ce facem cu datele personale?

Datele personale devin o monedă importantă în orice campanie politică - fie că este legată de alegeri, fie că nu. Pe de o parte avem scandalul Cambridge Analytica, care ne demonstrează până unde se poate merge profilarea politică, iar de cealaltă partea avem în...

read more

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This

Distribuie

Dacă ți-a plăcut!