Cum vezi dezvoltarea comunei Sascut ca Sat European de Tineret?

Cum vezi dezvoltarea comunei Sascut ca Sat European de Tineret?

Cum văd tinerii din Sascut dezvoltarea comunei lor ca „Sat European de Tineret”?

Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA pregătește prima Strategie de Tineret a comunei Sascut și are nevoie de ajutorul tău! Dacă ai între 13 și 35 de ani, locuiești, studiezi sau îți desfășori activitatea profesională în COMUNA SASCUT DIN JUDEȚUL BACĂU, te așteptăm să completezi următorul chestionar – https://forms.gle/JAdB8GRpFWkK3reA6.

În perioada mai 2019 – aprilie 2020, un grup de inițiativă format din tineri din Sascut și Bacău, voluntari ai Asociației pentru Dezvoltare Activă ADA, au implementat proiectul ”Solidar în #Sascut2019 – Satul European de Tineret”, un proiect ce și-a propus să dezvolte oportunități de implicare, dezvoltare personală, profesională și socială pentru tinerii din comuna Sascut.

Proiectul a fost implementat prin programul Corpul European de Solidaritate, program al Uniunii Europene.

De ce o Strategie de Tineret?

Ne dorim să lăsăm ceva durabil în urma noastră, iar tot ceea ce a reprezentat anul 2019 prin programul „Satul European de Tineret” pentru comuna Sascut să nu rămână doar un eveniment singular, ci dimpotrivă, să reprezinte punctul de plecare pentru mișcarea de tineret din comuna Sascut.

Pentru a ne asigura că lucrurile frumoase începute anul trecut vor continua să se întâmple, este important ca tinerii să fie susținuți inclusiv de factorii de decizie, inclusiv prin politici de tineret relevante în raport cu nevoile și provocările tinerilor.

De aceea, elaborăm Strategia de Tineret a comunei Sascut – prima strategie dedicată tinerilor din mediul rural, atât în comuna voastră, cât și în țară.

Victor - Cătălin Toma

Președinte, Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA

Strategia este despre și pentru tinerii din comunitatea Sascut

Spune cum vezi tu dezvoltarea sectorului de tineret și a comunei Sascut în domenii cheie pentru tinerii: educație, viața profesională, identitate europeană, cultură, artă & multiculturalitate, sănătate, sport & stil de viață sănătos. Așteptăm răspunsurile tale aici – https://forms.gle/JAdB8GRpFWkK3reA6.

Contribuie la dezvoltarea strategiei prin viziunea ta asupra provocărilor, problemelor, nevoilor, facilităților și oportunităților pe care le au tinerii din comuna Sascut în general.

De asemenea, poți răspunde la întrebări punctuale despre educație, viața profesională, identitatea europeană, voluntariat și implicare civică, cultură, artă și multiculturalism, sănătate, stil de viață sănătos și siguranță fizică, timp liber, sport și agrement.

În ultima parte a chestionarului,  ai oportunitatea să spună ce a însemnat pentru ei programul „Satul European de Tineret”.

Primul proiect de solidaritate implementat de Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA

Primul proiect de solidaritate implementat de Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA

Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA încheie la sfârșitul anului proiectul „Youth for Democracy”, primul proiect de solidaritate implementat prin programul Corpul European de Solidaritate.

Printre direcțiile strategice pe care ADA și le-a asumat pentru anul 2019 s-au numărat promovarea participării tinerilor în viața comunității, cât și dezvoltarea conștiinței europene, a spiritului civic și a competențelor democratice ale acestora. Astfel, în contextul Alegerilor Europene din luna mai 2019, cât și a celor prezidențiale din România, ADA a organizat două schimburi internaționale de tineri, Power of Youth și YOUth Decide, cu peste 100 de participanți, cât și proiectul Youth for Democracy la nivelul județului Bacău.

Proiectul „Youth for Democracy” a fost răspunsul și soluția unor voluntari ADA la nevoile tinerilor băcăuani de a conștientiza importanța participării active la alegeri, la viața democratică a societății în care trăim și la nevoia de dezvoltare a competențelor și atitudinilor democratice în rândul lor. Astfel, în 10 luni, au organizat 22 de activități pentru peste 800 de tineri din Bacău, Onești, Comănești, Moinești, Dărmănești, Târgu Ocna, Podu Turcului, Sascut și au publicat trei numere a unei reviste online, prin care au promovat proiecte și inițiative ale tinerilor.

În prima parte a proiectului, tinerii din grupul de inițiativă al proiectului au organizat o campanie în județul Bacău, cu scopul  de a promova democrația participativă și implicarea civică în rândul tinerilor băcăuani și de a-i informa cu privire la sistemul de funcționare al Uniunii Europene și Alegerile Europene din mai 2019.

Prin campania pe care am desfășurat-o în perioada februarie – mai 2019, ne-am propus să informăm tinerii din județul Bacău cu privire la sistemul electoral și alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, pentru ca aceștia să conștientizeze importanța prezenței la vot. În cadrul celor 11 activități, care au avut loc până pe 26 mai, am abordat teme precum democrația participativă, importanța implicării civice și prezenței la vot, cât și sistemul de funcționare al Uniunii Europene. Alegerile europarlamentare din acest an au avut cea mai mare rată de prezență, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel național, fiind valabil și în cazul prezenței tinerilor la vot. Suntem convinși că acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără inițiativele și campaniile diferitelor ONG-uri, instituții sau grupuri de inițiativă, care au avut același scop: promovarea democrației participative și implicării active a tinerilor în comunitate.

Bianca Cristina Butacu

Coordonator, proiectul Youth for Democracy

Activitățile proiectului au continuat cu cinci simulări de Parlament European, care au avut ca scop creșterea interesului tinerilor față de subiectele dezbătute în prezent la nivel european. Scopul primelor patru activități a fost de a introduce participanții în atmosfera Parlamentului European, mai exact, de a-i înțelege modul de funcționare și ce presupune activitatea europarlamentarilor și a comisiilor de specialitate.

În cadrul ultimei activități, tinerii băcăuani au putut participa la o simulare de ședință plenară, punctul culminant al activității Parlamentului, și au avut oportunitatea să experimenteze atmosfera discuțiilor grupurilor politice și dezbaterilor în plen care au loc într-o astfel de ședință. Activitățile au fost susținute de  Biroul Parlamentului European în România, prin materiale de vizibilitate și informative despre Parlamentul European.

În perioada octombrie – noiembrie, au fost organizate șase workshopuri de democrație participativă, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2019. Prin aceste workshopuri, echipa Youth for Democracy și-a propus să stimuleze și să contribuie la creșterea nivelului de participare a tinerilor la alegeri, prin activități care să definească ce înseamnă „democrația participativă” și importanța participării active în comunitate.

Ultima activitate a proiectului a avut loc pe data de 21 decembrie, în cadrul căreia au participat tineri implicați în activitățile desfășurate, reprezentanți din partea Federației Tinerilor din Bacău, cât și din partea autorităților locale. În cadrul evenimentului de încheiere, Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA a prezentat rezultatelor proiectului, dar și cum va continua proiectul în 2020, atât prin activități pentru tineri, cât și prin platforma www.youthfordemocracy.eu.

Youth for Democracy a reprezentat peste 1000 de km parcurși in județul Bacău, unde ne-am intersectat cu peste 800 de tineri, care, sperăm noi, au înțeles de ce este important să fii un cetățean responsabil și de ce pentru o democrație veritabilă trebuie să fii parte activă din comunitate; dar mai ales, Youth for Democracy reprezintă munca, eforturile, motivația și aspirația de un an de zile a cinci tineri băcăuani care au vrut să fie ei înșiși cetățeni activi și implicați.

Sunt încrezător că povestea și misiunea Youth for Democracy vor continua atât prin viitoarele activități și proiecte ale Asociației pentru Dezvoltare Activă ADA, dar mai ales prin cei cinci tineri care au transformat povestea Youth for Democracy într-o poveste de succes.

Victor Cătălin Toma

Președinte, Asociația oentru Dezvoltare Activă ADA

Cinci simulări de Parlament European

Cinci simulări de Parlament European

Tinerii băcăuani au trăit atmosfera unei instituții europene prin cinci simulări de Parlament European organizate de Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA în cadrul proiectului Youth for Democracy.

În perioada 20 iulie – 21 august 2019, tinerii curioși de modul de funcționare și rolul instituțiilor Uniunii Europene, mai ales al Parlamentului European, au avut șansa de a participa la o serie de simulări de Parlament European.

Primele patru activități au fost simulări ale comisiilor Parlamentului European, activități prin care tinerii au descoperit cum funcționează Parlamentul European și cum lucrează membrii acestuia în comisiile de specialitate.

Prin seria de simulări de Parlament European ne-am propus să creștem interesul tinerilor față de subiectele dezbătute în prezent la nivel european. Vrem ca tinerii băcăuani să își dezvolte propriile opinii, să îi ajutăm să înțeleagă modul de funcționare al unei instituții europene, dar mai ales vrem ca tinerii să își dezvolte sentimentul de cetățean european și să își asume identitatea europeană.

Victor - Cătălin Toma

Președinte, Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA

După patru simulări de comisii de lucru din Parlamentul European, în cadrul cărora participanții au analizat și dezbătut teme de interes european din domeniul educației, dezvoltării profesionale, culturii și artei, sportului și sănătății, pe 21 august 2019 a avut loc ultima o simulare de ședință plenară a Parlamentului European. Participanții și-au asumat rolul de europarlamentari și, grupați pe grupurilor politice din cadrul Parlamentului European, au dezbătut și votat propunerile pregătite în cadrul primelor patru activități.

Scopul primelor patru simulări de Parlament European a fost de a introduce participanții în atmosfera Parlamentului European, mai exact, de a-i înțelege modul de funcționare și ce presupune activitatea europarlamentarilor și a comisiilor de specialitate. În cadrul ultimei activități, tinerii băcăuani au putut participa la o simulare de ședință plenară, punctul culminant al activității Parlamentului, și au avut oportunitatea să experimenteze atmosfera discuțiilor grupurilor politice și dezbaterilor în plen care au loc într-o astfel de ședință.

Bianca Cristina Butacu

Coordonator, proiectul Youth for Democracy

Activitățile au avut loc în cadrul proiectului Youth for Democracy implementat de către Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA în perioada ianuarie – decembrie 2019 prin programul Corpul European de Solidaritate. Prin acest proiect, ADA și-a propus creșterea gradului de participare la viața democratică a tinerilor din județul Bacău în perspectiva alegerilor europene și  naționale din 2019 și 2020, prin activități de informare și formare a competențelor democratice.

Corpul European de Solidaritate – un nou program pentru tineri

Corpul European de Solidaritate – un nou program pentru tineri

Corpul European de Solidaritate este cea mai nouă inițiativă și cel mai nou program al Uniunii Europene dedicat tinerilor europeni, care se alătură programelor precum Erasmus+ pentru a le oferi șansa să învețe, să se dezvolte și să dezvolte comunitățile locale și nu numai.

Misiunea principală a Programului, prin care vor fi finanțate proiecte în perioada 2018 – 2020, este de a construi o societate mai inclusivă, de a sprijini persoanele vulnerabile și de a căuta soluții la provocările cu care se confruntă comunitățile.

Proiectele și organizațiile participante trebuie să respecte anumite principii în implementarea proiectelor finanțate prin Corpul European de Solidaritate și anume: tratament egal, oportunități egale și non-discriminarea, evitarea substituirii locului de muncă, asigurarea de activități de înaltă calitate cu rezultate de învățare care se axează pe dezvoltarea personală, socio-educativă și profesională, training, acorduri de muncă și voluntariat adecvate, spațiu și condiții sigure și decente și „principiul non-profit”.

OBIECTIVE PRINCIPALE

  • Să asigure tinerilor, cu sprijinul organizațiilor participante, oportunități de a se implica în activități de solidaritate care aduc schimbări pozitive în societate și de a-și îmbunătăți aptitudinile și competențele pentru dezvoltarea personală, educațională, socială, civică, culturală și profesională, facilitând, de asemenea, democrația participativă, angajarea și tranziția către piața muncii, incluzând, prin susținerea mobilității tinerilor, voluntari, trainers și muncitori;
  • Să asigure că activitățile de solidaritate oferite participanților din cadrul Corpului European de Solidaritate sunt de calitate înaltă, validate corespunzător și respectă principiile Corpului European de Solidaritate;
  • Să asigure că eforturile particulare sunt făcute pentru a promova incluziunea socială și oportunități egale, în special pentru tinerii cu oportunități reduse printr-o serie de măsuri speciale precum formate de activități de solidaritate adecvate și sprijin personalizat;
  • Să contribuie la cooperare europeană relevantă pentru tineri și să crească gradul de conștientizare asupra impactului pozitiv.

Tipuri de proiecte finanțate

1. Proiecte de Voluntariat

2. Traineeships și locuri de muncă

3. Proiecte de solidaritate

Contact

Adresa: ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ACTIVĂ ADA
Phone: +40-722343413
Facebook: @YouthForDemocracyRO
Email: youthfordemocracy.eu@gmail.com